Asociatia Sus Inima

Asociatia Sus Inima

Misiunea noastră

Dupa prospectarea contextului local, Asociația SUS INIMA a identificat două direcții de dezvoltare, fiecare având beneficii pe termen scurt, mediu și lung pentru pacienții oncologici și aparținătorii lor.
Prima inițiativă a asociației a fost dezvoltarea proiectului “Centrului de suport oncologic SUS INIMA”, care se axează pe suplinirea următoarelor nevoi: nevoia de siguranță; nevoia de iubire și apartenență, nevoie de stimă și nevoia de actualizare. Dintre beneficiile direct si indirecte pe care le urmărim pentru a întâmpina nevoile identificate, le menționăm pe următoarele: posibilitatea de a întâlni cu alte persoane aflate în aceeași situație; dezvoltarea de noi relații personale și evitarea izolării sociale; posibilitatea de a împărtăși informații despre diferite subiecte de interes; învățarea și practicarea de exerciții fizice pentru recuperarea fizică; facilitarea întâlnirii cu specialiști din domenii diferite (oncologie, radioterapie, fizioterapie, psihoterapie, terapii complementare); organizarea unor activități speciale de reducere a depresiei și stresului prin derularea de ateliere ocupaționale tematice.
În perioada de prospectare a situației oncologice locale, echipa SUS INIMA a recunoscut încă o nevoie stringentă, de care depinde destinul bolnavilor oncologici care beneficiază de tratament radioterapeutic si, respectiv tratament combinat chemio+radioterapie. Anume, faptul, că foarte mulți pacienți întrerup acest tratament datorită condiției materiale precare sau distanței de parcurs de la domiciliu până la laboratorul de radioterapie, neavând posibilitatea de a îsi plăti cazarea sau transportul zilnic pentru a beneficia de tratament. În acest sens, pornind de la următoarele cifre indicatoare 888 pacienți/an, dintre care cel puțin 40% necesită sprijin financiar pentru continuarea tratamentului radioterapeutic. Asa a aparut Casa SUS INIMA.

[ Show more ]

Proiecte

Asociatia Sus Inima
Sus Inima Oncolgy
Scopul Sus Inima Oncology este de a ajuta oamenii să recâștige controlul, atunci când cancerul le dă viața peste cap,cu ajutorul specialiștilor, prin timpul și grija noastră pentru fiecare persoană care ne trece pragul
Asociatia Sus Inima
480 de mese calde pentru pacientii oncologici
Casa Sus Inima, ofera cazare pacientilor si apartinatorilor lor, care vin in Sibiu pentru radioterapie si care nu isi permit cazarea in apartamente in regim hotelier sau la pensiuni, dar si celor carora le este teama sa stea singuri in astfel de spatii de cazare si prefera sa stea alaturi de oameni care trec in acelas timp, prin aproximativ aceleasi experiente.
Asociatia Sus Inima
Ajutor din Sibiu pentru Ucraina
Ne propunem sa facem toate eforturile sa sprijinim personele vulnerabile care tranziteaza Sibiul, prin cazare, mese, transport, obiecte de unica folosita sau obiecte sanitare. Impreuna, aceste eforturi dau si roade. 

Evenimente fundraising

Sus Inima Oncolgy @ 30 Day Fundraising Challenge ~ 2023

Nu ești neapărat un sportiv pasionat, ziua ta de naștere a trecut, nu ai o provoare personală pe care să o folosești pentru a promova o cauză, dar vrei să ajuți organizând propria ta campanie de fundraising pe o perioadă determinată pentru cauza în care crezi.

480 de mese calde pentru pacientii oncologici @ Dăruiește ziua ta ~ 2023

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Ajutor din Sibiu pentru Ucraina @ Mărțișor Galantom ~ 2022

Te invităm ca anul acesta Marțisorul, florile simbol al plimăverii sau darul tău de 8 Martie să fie o faptă bună. Fă-ți pagină pentru a-ți dărui Marțișoarele sau cadourile de 8 Martie pe dar.galantom.ro.

480 de mese calde pentru pacientii oncologici @ 30 Day Fundraising Challenge ~ 2021

Nu ești neapărat un sportiv pasionat, ziua ta de naștere a trecut, nu ai o provoare personală pe care să o folosești pentru a promova o cauză, dar vrei să ajuți organizând propria ta campanie de fundraising pe o perioadă determinată pentru cauza în care crezi.

480 de mese calde pentru pacientii oncologici @ Dăruiește ziua ta ~ 2021

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

480 de mese calde pentru pacientii oncologici @ Daruieste ziua ta ~ 2020

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Vezi toate evenimentele7

Pagini fundraising

Nimeni sa nu treaca singur prin cancer

Convingerea mea, de dinainte de fondarea Asociatiei Sus Inima, a fost ca, cancerul este o problema care afecteaza intreaga comunitate. Toti suntem sau...

13.333333333333% Complete
De ziua mea imi doresc sa ajutam bolnavii de cancer

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua unei cauze dragi mie. Cel...

100% Complete
Ajutor din Sibiu pentru Ucraina

Ne propunem să facem toate eforturile să sprijinim personele vulnerabile care tranzitează Sibiul, prin cazare, mese, transport, obiecte de unică folos...

90.573333333333% Complete
Impreuna pentru comunitate

Casa Sus Inima, ofera cazare si masa pacientilor si apartinatorilor lor, care vin in Sibiu pentru radioterapie si care nu isi permit cazarea la hotel...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

 Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dra...

100% Complete
Cadou de ziua mea

Dragii mei,   A venit si perioada zilei mele de nastere, iar anul acesta, cel mai frumos cadou pe care mi-l puteti face este să fiti alaturi de mine s...

100% Complete
Vezi toate paginile9